stadion at (600 x 486)Un proiect gândit limpede încă de la început pentru plata unor datorii ale PSD către PNL și către proiectanții PSD, din banii contribuabililor, evident – stadionul de atletism de la Craiova – a fost supralicitat recent: printr-o tentativă de vot al consilierilor municipali, viceprimarul Mihai Genoiu vrea să mai bage încă 3,2 milioane de euro în micul stadion! Deși este caz clasic de studiu pentru DNA (s-a dovedit însă, între timp, că șefia departamentului de la Craiova era ocupată cu imobiliare și tranzacții cu Bercea Mondialul), vorbim aici de acordarea contractului inițial de lucrări firmei controlate de PNL, prin Ștefan Stoica (șeful de facto al PNL Dolj), AB Tehnica, atâta vreme cât nu au existat studii și avize geologice, moment la care fostul primar PSD, Lia Olguța Vasilescu, a și lansat varianta rezilierii contractului, Genoiu plusează, și nu cu 2-300 de mii de euro, ci cu 3,2 milioane! Cine va relua lucrările e lesne de înțeles, că doar la Ramada se stabilește! Așadar, în primul rând că aleșii municipali nu au votat un proiect de hotărâre prin care să avizeze modificarea proiectului inițial, ci au votat doar o informare! Ce se spune în noul proiect, întocmit, desigur, de primul proiectant, firma K-Box, că trebuie refăcut, cu 3,2 milioane de euro:
– construcții spații noi / extinderea în plan orizontal a parterului din zona de gradene (pentru corpul A și D)

– lucrări asupra structurii existente (corpuri A, B, C, D)

– lucrări de închidere a anvelopantei

– lucrări de compartimentare și funcționalizare interioară

– lucrări de amenajare, echipare și dotare a terenului de competiție

– lucrări de amenajare, echipare și dotare a zonei de încălzire (warm-up)

– lucrări secundare (împrejmuire, alei acces pietonal, nocturne).

Adică, la început puteam construi un stadion european cu 1,6 milioane de euro, dar, dacă tot la Craiova se poate, de ce să nu-l facem cu 4,8 milioane de euro, că plătesc craiovenii? Și, cu scuzele de rigoare că sar de la una, la alta, dacă tot varianta Mario Oprea Ovidiu – candidat PNL la viitoarele alegeri pentru mandatul de primar al Craiovei li se pare și peneliștilor o glumă, le-ar ajunge lui Fane Stoica și companiei ”profitul” din cele 4,8 milioane de euro să-i susțină o candidatură lui… Mihai Genoiu? Revenim