Primăria Craiova – administrația PSD – a decis, la sfârșitul lunii trecute, să emită dispoziția pentru desființarea hotelului apărut ca din senin – susțineau reprezentanții municipalității – fără autorizație de construire pe un teren concesionat în circumstanțe tulburi clubului Olimpic Sport Craiova, în incinta viitorului Compelx Sportiv ”Ion Oblemenco”. Nu revenim asupra subiectului, dezbătut suficient în presa neaservită, mai ales că afacerea este în studiu la DNA. Interesant este că, la momentul la care a mimat surprinderea și pentru că nimeni altcineva nu știa, administrația n-a suflat un cuvânt despre… piscina aferentă hotelului nelegal. Care, potrivit polițiștilor, era finalizată (nu și finisată) încă din mai 2016. Cu alte cuvinte, cine a gândit ridicarea unor construcții pe repede înainte, fără autorizații, proiectase un SPA în toată regula, nu doar un cazarmament în care urma să fie găzduiți, pe bani, evident, sportivii. La pachet însă dispoziția de demolare a stabilimentului, primăria a emis o dispoziție 2473/28.10.2016 – și pentru desființarea piscinei. Revenim