Craiova. Premierul şi prefectul şi-au dat mâna la Ford

Victor Ponta, Elena Costea

Premierul României, Victor Ponta, şi prefectul de Dolj, Elena Costea, au vizitat, luni, fabrica Ford de la Craiova, împreună cu autorităţile judeţului, cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, dar şi cu figuri politice care şi-au pus amprenta pe dezvoltarea economică a Doljului – fostul premier Tăriceanu.

Producătorul american de automobile a ţinut să marcheze, astfel, lansarea oficială a producţiei B-Max. “Aş dori să mulţumesc companiei Ford pentru invitaţia de a marca lansarea comercială pe piaţa din România a noului B-MAX. Fabrica Ford de la Craiova este una dintre cele mai importante investiţii din ţara noastră şi sunt încantat de numărul de locuri de muncă pe care aceasta le-a generat. Ca român, sunt mândru că asistăm la construirea unuia dintre cele mai apreciate vehicule din industria auto. Consider că dezvoltarea economică a României depinde de atragerea şi extinderea unor astfel de investiţii şi doresc să vă asigur că Guvernul Romaniei va face toate eforturile necesare pentru ca acest lucru să se intample”, a spus Victor Ponta. Nouapresa