Craiova. PLR – Tăriceanu, aripa vopsită a PSD

Iepuraşul pentru cursa la prezidenţiale al lui Ponta, Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit, miercuri, la Craiova, cu susţinătorii din Oltenia, într-un soi de conferinţă regională a Partidului Liberal Reformator (sîc !). Ştiţi despre ce vorbim – aripa PNL supărată că a ieşit de la guvernare, apropiată sau/şi legată de PSD, dar care n-a avut măcar puterea să treacă la social-democraţi, ci a preferat să lucreze pentru PSD sub vopseaua liberală. Nu mai e un secret pentru nimeni că Tăriceanu evoluează pentru PSD, că se va angaja în cursa pentru prezidenţiale pentru a-i aduce PSD voturile în turul 2 ş.a.m.d. În aceste condiţii, orice scenetă în care membri ai acestui PLR pronunţă cuvântul “liberal” îmi provoacă greaţă. Păcat de câţiva dintre politicienii care chiar au muncit în PNL – mă refer acum la Craiova – şi care, sictiriţi de politica de autodistrugere a PNL, au ales să se lase minţiţi de “reformatori”. Marian Bădîrci