O craioveancă şi-a exprimat, joi, teama de a nu fi fost victima radiaţiilor sau a altor emisii ale unor “obiecte” care tranzitează foarte des spaţiul aerian de deasupra cartierului. Victimă, în sensul apariţiei unor stări ciudate, mâncărimi etc. Femeia i-a cerut lămuriri primarului Antonie Solomon, în timpul audienţelor pe care municipalitatea le organizează în teren. Când se părea că a înţeles că este vorba doar de cursele avioanelor, a căror frecvenţă a crescut şi va creşte, craioveanca şi-a exprimat indignarea în alt sens: de ce nu ştie primarul, că de-aia e primar? Nouapresa