Craiova. Magistrala de alimentare cu apă a crăpat din nou

Magistrala de aducţiune Izvarna – Craiova a crăpat în această seară în zona Filiaşi, provocând inundaţii la periferia oraşului. Potrivit reprezentanţilor Companiei de Apă Oltenia SA, alimentarea cu apă a Craiovei nu este pusă în pericol, rezervoarele de mare capacitate fiind pline. Echipajele specializate din Filiaşi şi Craiova se află deja la locul evenimentului, pentru manevrele de golire a reţelei şi pentru pomparea apei care a inundat mai multe gospodării de pe o stradă din Filiaşi. Conducta de 1.000 mm Izvarna – Craiova este depăşită fizic şi moral şi nu mai prezintă siguranţă în transportul apei potabile. Revenim