Craiova. Locurile de muncă, ţinta viitorului deputat Mărgărit

Obiectivul principal al candidatului Alianţei România Dreaptă pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 4 Craiova,  Dorin Mărgărit, îl reprezintă crearea de locuri de muncă, în special pentru tineri, pentru ca aceştia să nu mai fie nevoiţi să plece departe de părinţi în căutarea unei slujbe. Dorin Mărgărit susţine că în perioada campaniei electorale, reprezentanţii tuturor categoriilor sociale cu care a stat de vorbă au afirmat că cea mai mare problemă o reprezintă lipsa locurilor de muncă pentru tineri, care, de cele mai multe ori, sunt nevoiţi să apeleze la sprijinul financiar al părinţilor şi chiar al bunicilor. „În condiţiile crizei economice, dar mai ales ale unei tendinţe de îmbătrânire tot mai accentuate a populaţiei din România, crearea de locuri, mai ales pentru tineri, în toate domeniile de activitate, este absolut necesară. Îmbătrânirea demografică este un proces care va afecta serios România în următoarele decenii. Conform tuturor proiecţiilor, populaţia României va înregistra o scădere în termeni absoluţi, iar rata de dependenţă va creşte semnificativ. Implicaţiile economice ale îmbătrânirii sunt profunde. Studiile întreprinse pe această temă transmit un mesaj preponderent pesimist în sensul că îmbătrânirea demografică va determina o reducere a ritmului creşterii economice şi, concomitent, o creştere a necesarului de cheltuieli publice, în special pentru pensii, sănătate şi îngrijiri de lungă durată, dacă politicile actuale rămân neschimbate. Atenuarea impactului negativ al îmbătrânirii se poate realiza prin politici şi acţiuni promovate, într-o manieră coordonată, din mai multe direcţii: prin politici promovate pe piaţa muncii, prin politici bugetare şi fiscale, prin adaptarea sistemelor de protecţie socială la noile caracteristici ale unei societăţi care îmbătrâneşte. Domeniul care se conturează a avea un rol cheie în acest sens este cel al ocupării forţei de muncă. Creşterea ratelor de ocupare, în general în rândul persoanelor din grupele mai mari de vârstă, al tinerilor şi al femeilor, în special, paralel cu îmbunătăţiri ale structurii ocupării şi creşteri, mai pronunţate, ale productivităţii pot conduce la accentuarea creşterii economice şi la resurse sporite care se pot aloca pentru susţinerea necesarului, în creştere, de cheltuieli sociale”, a spus Dorin Mărgărit. Candidatul ARD pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 4 Craiova, Dorin Mărgărit, a spus că înfiinţarea de noi locuri de muncă reprezintă o provocare pentru întreaga Europă, pentru că numai în aceste condiţii se poate înregistra o creştere economică sănătoasă. „La toate întâlnirile pe care le-am avut cu alegătorii în această campanie, oamenii au ridicat această problemă. Dacă vor exista locuri de muncă, vor fi bani la buget pentru creşterea pensiilor. Şi dacă vom înfiinţa locuri de muncă tinerii nu vor mai fi nevoiţi să plece de acasă în căutarea unui loc de muncă lăsându-şi părinţii singuri şi fără sprijin nu atât material, cât afectiv. Putem crea locuri de muncă în servicii, în industria de înaltă tehnologie, în agricultură”, a mai afirmat Dorin Mărgărit.