Deputatul liberal craiovean Ionuţ Stroe este unul dintre puţinii candidaţi la parlamentarele din decembrie care se poate lăuda că a lucrat măcar la schiţe ale unor politici noi pentru susţinerea reală a tinerilor din România. Nu cu becuri şi concerte, nu cu ajutoare de la alţii şi votând normative fără finalitate, ci pentru asigurarea locurilor de muncă special pentru tinerii sub 30 de ani. Găsirea unui loc de muncă de către tineri, pentru a se putea întreține și pentru a se putea dezvolta pe plan profesional și personal, este din ce în ce mai dificilă. Ionuţ Stroe, candidat pentru un nou mandat de deputat pe colegiul 3 Craiova, susţine că una dintre cele mai grave probleme în Europa, în general, şi în România, în special, este şomajul în rândul tinerilor sub 30 de ani. „Acesta este deosebit de grav din mai multe puncte de vedere – al asigurării de şanse, al veniturilor tinerilor, dar, pe de altă parte, şi din punctul de vedere al asigurării pensiilor pentru generaţiile de vârstă mijlocie. Suntem obligaţi să găsim soluţii pentru această problemă în timp cât mai scurt”, consideră Ionuţ Stroe.
Jumătate din absolvenţi nu îşi găsesc de lucru
Statisticile arată că şomajul în rândul tinerilor sub 25 de ani a crescut cu 13 la sută în numai un an. Conform unui studiu al Blocului Naţional Sindical din 2011, peste jumătate din elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate. Mai precis, 37 la sută dintre ei intră în şomaj şi 18 la sută intră în inactivitate. „Aceste cifre mă îngrijorează foarte mult şi ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi, în primul rând pe cei care avem putere de decizie. De aceea am hotărât ca pe lista mea de priorităţi pentru viitorul mandat în Camera Deputaţilor să fie eradicarea şomajului în rândul tinerilor. Prin acest lucru, avem grijă nu doar de cei tineri, dar şi de părinţii lor, care, iată, riscă să rămână fără pensii în măsura în care contribuţiile nu au de la cine să fie colectate”, a explicat Ionuţ Stroe, care candidează pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 3, Craiova.
Soluţii
Cât despre soluţiile concrete pentru realizarea acestui lucru, Stroe susţine că decidenţii trebuie să se asigure ca întreprinderile, atunci când vor fi puse din nou în faţa necesităţii de a-şi eficientiza activitatea, să opteze pentru o mai bună organizare sau o extindere a activităţii, şi nu pentru diminuarea numărului de locuri de muncă. „Putem să facem acest lucru prin politici economice susţinute, prin programe de instruire în domeniul antreprenoriatului, prin stimularea cu măsuri economice a angajării tinerilor şi apoi a menţinerii locurilor de muncă. Am în vedere un întreg set de soluţii în acest sens, care să atingă mai multe direcţii, şi care să îi ţintească şi pe angajatori, şi pe actualii şi viitorii angajaţi”, a declarat Ionuţ Stroe. Ana Moraru