Craiova. Începe înlăturarea directorilor PDL

Silviu Cotigă

Ministerele şi organismele guvernamentale recent intrate sub tutela USL, prin instalarea guvernului Ponta, lucrează la schimbările directorilor PDL de la deconcentrate.

Silviu Dumitru

Cea mai grea încercare a useliştilor la Craiova pare acapararea Direcţiei Finanţelor Publice, unde fostul prefect şi şef al unităţii, Silviu Dumitru, PNL, pare favorit la descăunarea actualului director, Eugen Călinoiu, de departe unul dintre cei mai experimentaţi finanţişti ai Doljului. Şi care ocupă postul prin concurs. La alte deconcentrate, cum ar fi Direcţia de Sănătate Publică sau Oficiul pentru Protecţia Cosumatorului, reinstalarea lui Dolores Tătar, respectiv a lui Petrică Dumitrescu, n-ar mira pe nimeni. Incertă este la această oră titulatura la Inspectoratul Şcolar Judeţean, care îi revine PSD, unde, potrivit surselor noastre, numele fostei inspectoare, Lelioara Nicola, remarcată prin gafe şi ilegalităţi de proporţii, nu mai are rezonanţa din trecut. Nume din vechea gardă de directori mai sunt vehiculate la Garda de Mediu – Manu Costache – şi Inspectoratul Teritorial de Muncă – Silviu Cotigă. La alte direcţii, cum ar fi Apele Jiu, Silvică şi APIA, sunt încă negocieri. La Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, PNL are deja un director – Andrei Butaru – care a trecut prin guvernarea PDL ca prin brânză. Este foarte posibil, mai spun sursele noastre, ca una sau chiar două unităţi deconcentrate să rămână cu directori PDL. Nouapresa