Craiova. Dobre, reținut în dosarul Water Park

dobrePe 6 aprilie 2016 arătam, în exclusivitate, că procurorii DNA au făcut o ultimă vizită la Primăria Craiova, pentru redocumentarea unor informații din dosarul Water Park Craiova – fraude cu fonduri europene într-un proiect câștigat de administrația Solomon, dar implementat de administrația Olguța Vasilescu, ca multe altele care, după ce și le-a asumat prematur, s-a descoperit că au fost și defectuos materializate. Se întâmpla exact în ziua în care primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, reținută, la rândul său, într-un alt dosar, aștepa sentințam la cererea de arestare preventivă depusă de procurori. Luni, procurorii DNA Craiova l-au reținut pe Cristian Dobre, patronul Polystart. În cauză mai sunt cercetate și alte persoane, iar numărul suspecților s-ar putea mări după discuțiile lui Dobre cu anchetatorii.

Comunicat de presă DNA:

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 06.06.2016, a inculpatului

DOBRE CRISTIAN, asociat majoritar în cadrul unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– participație improprie la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în formă continuată (5 acte materiale),
– instigare la dare de mită,
– instigare la spălare de bani,
– instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 06 februarie 2013, între Primăria Craiova și o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de inculpatul Dobre Cristian a fost încheiat un contract de lucrări, având ca obiect realizarea unui complex de agrement acvatic în parcul Tineretului din Municipiul Craiova, proiect finanțat din fonduri europene, în valoare totală de 80.699.200 lei.

În acest context, în perioada 2013-2014, inculpatul Dobre Cristian a coordonat un întreg mecanism prin care au fost denaturate situațiile de lucrări privind realizarea unuia dintre obiectivele contractului.

În acest sens, a fost schimbată integral fără respectarea prevederilor legale structura de rezistență a unei clădiri din cadrul complexului, urmărindu-se reducerea costurilor ocazionate de execuția lucrărilor, în raport cu proiectul tehnic inițial și devizul ofertă, astfel încât diferența în plus dintre sumele de bani solicitate și obținute din fondurile europene, respectiv bugetul național și sumele de bani cheltuite pentru execuția obiectivului să fie însușită pe nedrept.

De asemenea, inculpatul Dobre Cristian a acționat atât direct cât și prin intermediul altor persoane inclusiv pentru coruperea celor care aveau sarcina supravegherii executării construcției în conformitate cu contractul de lucrări semnat cu beneficiarul și contractul de finanțare încheiat cu autoritatea de management.

Tot la inițiativa omului de afaceri a fost disimulată și proveniența unei părți din suma pretinsă și primită ca mită de către un diriginte de șantier pentru neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor sale de serviciu, prin încheierea unui contract fictiv de prestări servicii.

Urmare a acestei conduite infracționale, Primăria Craiova și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice au fost prejudiciate cu suma totală de5.547.055 lei ( aprox. 1.232.678 euro), care reprezintă în același timp și un folos patrimonial necuvenit realizat de societatea controlată de inculpat.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 07 iunie 2016, inculpatul Dobre Cristian urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”