Instanţa de fond s-a pronunţat, joi, în cazul autorizării marketului PIC din Craoiva, în care procurorii consideră că au existat fapte de corupţie, în sensul că fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, i-ar fi eliberat magnatului Cornel Penescu, proprietarul lanţului de magazine, o autorizaţie de construire contra unei sume de bani. Nu intru în detaliile anchetei şi nici nu comentez decizia instanţei, deşi cred că, având în vedere că Solomon a fost deja privat de libertate şase luni, prin arest preventiv, nici nu putea da o altă sentinţă decât închisoarea. Cu executare. Povestea cu autorizaţia însă este demnă de reluat. De ce? Pentru că azi, la Craiova, autorităţile construiesc ce vor şi când vor, pe banii noştri, fără să ne întrebe, fără să liciteze şi fără autorizaţie. Mă rog, după un timp apar şi autorizaţiile. Să luăm cazul reabilitării termice experimetale a blocului din Craioviţa, fără autorizaţie şi fără licitaţie publică. A întrebat vreun procuror de ce banii craiovenilor intră în conturile regiilor subordonate, care s-au ocupat de lucrare? Nu!!! A întrebat vreun procuror de ce s-a lucrat fără autorizaţie, cine a permis acest lucru şi în ce scop? Nuuuu! Şi atunci cine împarte dreptatea? Din câte ştiu, în rechizitoriul procurorilor DNA de la Piteşti, care au cercetat cazul PIC, există nişte înregistrări legate de o sumă de “protocol” pentru Primăria Craiova, care ar fi reprezentat de fapt presupusa mită. Păi, în situaţia reabilitării blocului cu zece etaje, nici nu mai trebuie înregistrări, pentru că “protocolul” este public: dăm banii voştri regiilor noastre, le mai scoatem din foame, pe ele şi implicit pe directorii noştri de campanie, numiţi apoi directori la respectivele regii, şi gata! Nu mai vorbim de adăpostul canin, musai proiectat şi apoi executat de o firmă înfiinţată cu două-trei lungimi de suliţă solară anterior licitaţiei. Avem, în schimb, un caz tipic, de studiu, în afacerea închirierii terenului pentru târgul de săptămână. Ştiţi care, cel al lui Andi Gaiu. Aici, n-a existat vreo licitaţie în care primăria să ceară, de pildă, “complex de construcţii provizorii în suprafaţă de… pe o întindere de… cu utilităţile x, z,z şi destinaţie de târg”, ci, pur şi simplu, un troc penibil pe bani publici. A întrebat vreun magistrat cum, de ce, pe ce bază şi, mai ales, de ce fără autorizaţie emisă în prealabil? Pentru că nu poţi angaja 180.000 de euro anual din banii obţinuţi din exploatarea bunurilor publice aşa, dimineaţa, între două cafele? Nuuu! Care a fost explicaţia autorităţilor la întrebările incomode ale unor consilieri locali vizavi de angajarea dubioasă a banului public? “O afacere!” Păi, aşa stând lucrurile, dacă magazinul PIC s-ar deschide mâine şi ar angaja 400 de oameni, ar plăti miliarde taxe şi impozite şi ar veni cu alternativa la aglomerările comerciale deja existente, dar în baza unei autorizaţii date după parlamentări şi avizate de jurişti, construcţia nu ar fi altceva decât o “mega-afacere”. Şi atunci, chiar strict numai din curiozitate, aş vrea să-l văd pe domnul procuror comentând cazul, nici măcar anchetând. Nu vreau să fiu înţeles greşit – şi asta n-o spun pentru procurori, ci pentru cititorii mei: nu sunt de acord şi n-am îmbrăţişat denigrarea procurorilor, fie ei şi acuzaţi oficial, pentru că, până la proba contrarie, indiferent de acuzele care li se aduc uneori, rămân reprezentanţii ministerului public în care omul de rând are încă încredere că, la braţ cu judecătorii, îi vor scăpa de hoţi, de tâlhari şi de corupţi. Marian Bădîrci