Craiova. Cum s-a visat Cilibiu șef în Prefectură

cilibi (700 x 394)Puțină lume știe că în Craiova există un personaj oarecum politic și oarecum implicat în administrația locală care se și văzuse, în urmă cu câteva zile, subprefect de Dolj, după ce a tras de toate sforile posibile. Este vorba de consilierul municipal PP-DD Mihai Cilibiu, fost șef la OCPI Dolj, unde a reușit magistrala performanță de a aduce dozatoare de apă în instituție. După faze deja unicat, cum ar fi bucuria că se umple cimitirul, Cilibiu s-a trezit atunci vorbind într-o conferinţă de presă, însă nu despre întârzierile provocate de oficiul pe care îl conducea în aplicarea legilor restituirii proprietăţilor, aşa cum era firesc, ci despre… apa din sediul instituţiei!. “Când am plecat de la Bucureşti, mi s-a spus că la Dolj este un dezastru. Am găsit multe probleme, le-am discutat şi cu colegii, iar în urmă cu 24 de ore am reuşit să fac ceva elementar, de bun simţ: Am adus apă în instituție, filtre de apă, dozatoare de apă. Legea ne obligă să avem apă în perioadele caniculare, chiar dacă nu a fost o vară caniculară. Prin apariţia acestor chestii delicate pentru un angajat, am arătat că pot să ţin cont de solicitările dumnealor şi dumnealor mi-au arătat că sunt dispuşi să facă echipă şi așa să avem rezultate. Era apă din reţea, mulţi erau reticenţi, apa plată este uzuală, nu ne permitem să luăm apă plată, şi am solicitat oferte de închiriere a unor dozatoare”, povestea Cilibiu, un apropiat al primarului PSD Lia Olguța Vasilescu. Nouapresa