Concursul pentru ocuparea postului de director al SCM Craiova va fi reprogramat, după ce, în prima probă, nici unul dintre cei patru candidați prezenți nu a obținut cel puțin 70 de puncte, necesare intrării în cea de-a doua probă a examenului, interviul. Potrivit surselor nouapresa.ro, candidații au primit chiar maxim de puncte la unul dintre subiecte, după ce s-a constatat că actul normativ invocat în bibliografie este abrogat. S-a ajuns la concluzia că procedura nu trebuie îngreunată de această scăpare a funcționarilor de la resurse umane – care au întocmit bibliografia – și că este normal ca fiecare candidat să beneficieze, drept recompensă, de punctaj maxim, la acets capitol, însă n-a fost suficient. Potrivit legislației în vigoare, ân cazul în care din pricina unei eventuale contestații nu vor fi modificate semnificativ scorurile, concursul va fi reprogramat. Reamintim că funcția de manager al SCM este ocupată temporar de Petrișor Albu, după ce fostul director, Victor Lazarciuc, a demisionat.