Craiova. CN “Elena Cuza” dispare pe mâna primăriei

Pentru paranghelii şi giratorii cu dedicaţie Primăria Craiova a găsit sponsorizări. Pentru chiria sau renegocierea contractului de  închiriere a sediului primei şcoli de fete de pe meleagurile geto-tracice, nu! Dacă dispare, Colegiul Naţional “Elena Cuza” dispare pentru că primarul oraşului, dar şi inspectorii săi şcolari, s-au ocupat de cu totul altele de când au fost instalaţi în funcţii. De altfel, nici nu prea se potriveşte să discuţi la cârciumi despre faptul că un colegiu şcolar de renume nu va mai avea unde să fiinţeze din octombrie 2012, pentru că a pierdut spaţiul închiriat de la Mitropolia Olteniei… Primărie Craiova spune că este vorba despre vreo 6 miliarde de lei vechi datorie pentru chiria sediului CN “Elena Cuza” către Mitropolia Olteniei, bani pe care nu-i are. Dar, dacă nu-i obţinea din sponsorizări, poate îi scotea din demolările chioşcurilor din Craioviţa şi din reînchirierea terenurilor aferente, mai ştii?! Oricum, 6 miliarde sunt mai puţin decât a treia parte din “sponsorizările” obţinute, după cum spunea un reprezentant al primăriei, pentru giratoriul de la Ford. Ce să înţelegem de aici? Că n-am auzit şi n-am văzut vreun scandal legat de pretenţiile, poate îndreptăţite, poate, nu, ale Mitropoliei faţă de înţelegerea cu primăria pentru CN “Elena Cuza”. Iar povestea cu acumularea datoriilor nu ţine! Ce mai contează cine le-a făcut? Faptul e consumat! A vrut sau nu a vrut Primăria Craiova, din iulie încoace, să salveze şcoala? Şi-a dat cu părereea până când să apară în presă cazul? NU! Poate îi convine să funcţioneze în acel spaţiu o televiziune, de pildă. Sau poate – nu! Marian Bădîrci