Craiova. Cămătari din Piteşti, săltaţi de procurorii DIICOT


Şase argeşeni au fost săltaţi de procurorii DIICOT Craiova, în urma a opt percheziţii în Piteşti şi Moşoaia, şi aduşi la audieri. Ion Mihalcea, Florin Mihalcea, Theodor Ionuţ Tudor,  Giorgian Nicolae Gheorghe, Cătălina Cristina Gheorghe şi Valeriu Arvat sunt suspectaţi de procurorii craioveni că s-au organizat într-un grup infracţional, acordând împrumuturi cu dobândă între 20% şi 100% pe lună unor persoane fizice din judeţele Olt şi Argeş, iar apoi şantajându-le pentru a le deposeda de bunuri şi de mult mai mulţi bani decât le împrumutaseră. “Prin ameninţare şi acte de violenţă, victimele au fost obligate să semneze chitanţe olografe sau acte notariale prin care să ateste primirea unor sume de bani de o valoare mult mai mare drept împrumut şi au fost deposedate de bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate (părinţi, fraţi)”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj. Prejudiciul cauzat de membrii grupului este de peste 300.000 euro. Suspecţii sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie. Nouapresa