Primăria Craiova s-a trezit, sâmbătă, cu doar puţin peste jumătate din numărul de candidaţi la reatestarea pe funcţia de administrator de asociaţie de proprietari, prin evaluare. Motivul este că foarte mulţi dintre administratorii suspuşi evaluării ţin gestiunea mai multor asociaţii de proprietari. Ceea ce înseamnă, dat fiind şi că majoritatea deţin şi funcţii de casier şi/sau contabil la aceleaşi asociaţii, că administratorii câştigă zeci de milioane de lei vechi numai de la craiovenii care îşi plătesc întreţinerea. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, circa 200 de administratori răspund de cele peste 370 de asociaţii din Craiova (cifrele exacte le scapă şi lor!). Dintre administratorii examinaţi pe baza chestionarelor din Legea asociaţiilor şi din legi adiacente activităţii specifice, 18 nu au trecut testul şi îşi vor pierde atestatul. Nouapresa