Vineri a fost publicată în Monitorul Oficial legea prin care sunt stabilite măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Potrivit legii, la nivel local vor fi constituite comisii, care, în termen de 180 de zile de la data înfiinţării, trebuie să prezinte situaţia terenurilor agricole existente pe raza administrativ-teritorială a unităţilor. Între noile prevederi există şi obligaţia institutelor şi staţiunilor de cercetare de a ceda terenurile Agenţiei Domeniilor Statului, în baza unei hotărâri de guvern, pentru ca acestea să fie retrocedate foştilor proprietarilor. Nouapresa.ro va prezenta opinii şi materiale ale unos specialiţşti în domeniu, săptămâna viitoare. Nouapresa