Costea: Nereguli la Direcţia Silvică, directorul – autosuspendat

Concedierile efectuate la Direcţia Silvică Dolj, considerate abuzive de salariaţi, sunt considerate nelegale şi de Corpul de control al prefectului de Dolj, Elena Costea. “Comisia de control constituită prin ordin al prefectului, în urma sesizărilor primite de la 5 foşti angajaţi ai Direcţiei Silvice Dolj, a constatat abateri de la legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte disponibilizările efectuate la direcţie. Printre altele, instituţia nu şi-a îndeplinit obligaţia de consultare a sindicatului, precum şi pe aceea privind notificarea prealabilă a ITM şi AJOFM. Am informat conducerea Romsilva despre abaterile constatate şi am cerut clarificări şi din partea ITM şi a AFOJM”, a spus prefectul Costea. Unul dintre concediaţi, care este şi consilier local, a susţinut că asupra sa au fost făcute presiuni pentru a trece la alt partid. Daniel Drîgnei, directorul Direcţiei Silvice Dolj, are contractul de muncă suspendat, la cerere, pe o perioadă de 30 de zile, a precizat prefectul Elena Costea.