Cărbunele şi păcura, cadou guvernamental de Anul Nou

Peste un milion de tone de cărbune au fost scoase din rezerva de stat pe 29 decembrie 2011, sub formă de împrumut către mai multe unităţi energetice din ţară. Asociate cu decizii de scutire la plata unor datorii către bugetul de stat a aceloraşi unităţi, astfel de împrumuturi au mai fost practicate şi în anii trecuţi. Diferenţa este că în această iarnă nu prea am avut… iarnă. Cu toate acestea, Guvernul a adoptat OUG 122 pe 2011 “întrucât capacitatea utilă reală de stocare din centrale este ocupată în proporţie de 70% la cărbune, respectiv 50% la pacură de stocurile rezervă de stat, astfel încât capacităţile proprii utile reale ale centralelor devin insuficiente asigurării unei funcţionări în bune condiţii pe perioada de iarnă” şi “având în vedere faptul că pornirea instalaţiilor de termoficare pentru asigurarea cu agent termic a populaţiei, precum şi creşterea consumului prognozat de energie electrică pe perioada iernii vor determina creşterea consumurilor medii zilnice şi lunare de cărbune şi păcură, afectând astfel procesul de aprovizionare cu combustibili”. Conform ordonanţei menţionate, Complexul Energetic Craiova trebuie să primească 300.000 de tone de cărbune şi 4.500 de tone de păcură, Complexul Energetic Turceni – 150.000 de tone de cărbune şi 2.000 de tone de păcură, Complexul Energetic Rovinari – 100.000 de tone de cărbune şi 1.000 de tone de păcură, CET Govora – 250.000 de tone de cărbune şi 5.000 de tone de păcură etc. Pe listă se află şi alte societăţi comerciale care asigură energia termică pentru populaţie şi care deservesc direct populaţia. Nouapresa