Caracal. Intersecția morții a mai făcut o victimă: un bărbat de 69 de ani, din Redea

Un bărbat în vârstă de 69 ani, din Redea (Olt), a murit într-un accident rutier pe șoseaua de centură a Caracalului, în așa-numita ”intersecție a morții”, zona de racordare a DJ 542 – Dăbuleni – Amărăștii de Jos – Redea – cu ocolitoarea municipiului. Șoferul din Redea nu ar fi acordat prioritate la intrarea în intersecție unui alt autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 21 ani, din Craiova.
„La data de 6 noiembrie 2023, în jurul orei 08,55, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, la intersecția VO6G cu Drumul Județean 542, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, din comuna Redea, județul Olt și un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 69 de ani a decedat, iar tânărul de 21 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal”, a transmis IPJ Olt.
Tânărul șofer a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.  Acestuia îi vor fi recoltate și probe biologice. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul,în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Trupul șoferului decedat a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Caracal în vederea efectuării necropsiei
.

Proiectul centurii a fost prost realizat, spun șoferii

Șoferii din Olt care tranzitează zona zilnic spun că este foarte riscantă pătrunderea în centura ocolitoare a Caracalului, pe care se circulă cu mare viteză, în lipsa unui sens giratoriu, mărturii stând nenumăratele evenimente rutiere cu victime.
”Este clar o eroare de proiectare , din punctul nostru de vedere, pentru că aceasta este poate cea mai importantă intersecție ca frecevență a traficului de pe centura Caracalului și tocmai aici nu a fpst prevăzut giratoriu. Este foarte dificil să te asiguri și să apreciezi viteza celor care vin pe centură, iar pe centură chair se circulă cu viteză”, spune un locuitor din Redea.
Accidentul de luni vine la aproape două luni de când reprezentanții DRDP Craiova au decis să intervină pentru modificarea sistemului de descărcare a traficului din DJ 542. Artera care înconjoară municipiul Caracal a fost recepționată în 2018, măsoară 10 km și cuprinde cinci intersecții, dintre care – numai trei în sens giratoriu, conform proiectului inițial. Asupra drumului nu s-a putut însă interveni până acum, din cauza termenului de restricție de cinci ani de la recepție, fiind vorba de un obiectiv cu finanțare europeană.
Drumarii vor să amenajeze un giratoriu în regie proprie, pentru a evita procedurile greoaie cu licitație, însă și așa durează, iar apropeirea iernii, care presupune blocarea unor fonduri pentru deszăpezire, indiferent că ninge sau nu, îngreunează și mai mult investiția.
Revenim