Conducta prin care ajunge la Craiova apa potabilă de la Izvarna a crăpat în zona localităţii Vârţ. “Conducta de transport a apei Izvarna – Craiova are o vechime de 47 de ani (a fost dată în folosinţă în 1966), iar durata normală de funcţionare este de 25 ani. În urma analizării stării de fapt vor fi luate toate măsurile necesare asigurării serviciului de alimentare cu apă în condiţii normale. S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. roagă utilizatorii din municipiul Craiova să-și asigure rezerve de apă potabilă pentru nevoile curente, le mulţumeşte pentru înţelegere și îşi cere scuze pentru disconfortul creat”, se arată într-un comunicat al companiei. Distribuitorul a decis sistarea furnizării apei în perioada joi, 16 mai 2013, ora 09:00 – vineri 17 mai 2013, ora 07:00, pentru remedierea avariei. “În Judeţul Gorj se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în următoarele localităţi:
- Comuna Tismana;
- Comuna Godineşti;
- Comuna Ciuperceni;
- Comuna Câlnic;
- Comuna Teleşti;
- Oraşul Rovinari;
- Comuna Bâlteni;
- Comuna Plopşoru;
- Comuna Brăneşti.
- Comuna Ţânţăreni;
În Judeţul Dolj se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă în următoarele localităţi:
- Oraşul Filiaşi;
- Comuna Brădeşti;
- Comuna Coţofenii din Faţă;
- Comuna Almăj;
- Comuna Işalniţa.
Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din localităţile menţionate că, datorită manevrelor de golire şi umplere a conductei de transport apă potabilă Izvarna – Craiova, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A, prin Laboratoarele de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a sistemului public de distribuţie. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere.”, se mai arată în comunicatul CAO. Este posibil, de asemenea, să fie restricţionată alimentarea cu apă şi în Craiova. Nouapresa
