Alegeri: Ponta, sub 40%. Klaus, peste 30%. Macovei, 10%

Potrivit sondajelor neoficiale realizate de formaţiunile care susţin candidaţii la prezidenţialele de astăzi, candidatul PSD, Victor Ponta, ar fi fost preferat, până la orele după-amiezii, de circa 39% dintre votanţi, Klaus Iohannis, reprezentantul ACL, de peste 31%, iar independenta Monica Macovei – de 10%. Scorul lui Tăriceanu este, aşa cum preconizam, de neluat în seamă, în condiţiile în care Hunor, care nu-şi va direcţiona niciodată electoratul către PSD, îl bate ca la carte. Evident, calculele compensaţiilor sunt făcute pentru turul II. Vizavi de vânzările post-tur I ar fi multe comentarii şi scenarii, dar, când privesc ce se întâmplă în Diaspora – cozi imense pentru vot şi bătaia de joc a Ministerului de Externe la adresa celor câteva milioane de români din străinătate care îndură frigul pentru un drept al lor, parcă n-ar mai fi de spus decât atât: comunişti din toată ţara, păziţi-vă, că aştia vin să voteze în România, în turul II! Marian Bădîrci