Liviu Dragnea şi-alde Ghiţă şi cu Ponta fac în PSD ce-au făcut şi cu românii la alegeri. Adică fac PE PSD, cum ar veni… Dacă au ajuns în situaţia de a nu se mai putea lupta politic nici măcar cu UDMR, tartorii neo-comunişti – avertisment, cu această ocazie, unor tartori din cealaltă parte a trocului politic, care, după ce Iohannis a câştigat alegerile, au început să folosească şi ei, aparent curajos, sintagma, după ce timp de doi ani s-au făcut că nu înţeleg ce li se întâmplă românilor, am încheiat intervenţia – se bat între ei, cu ardoare demnă de un atac al necrofagelor din junglă. Adică, dacă tot suntem mai mulţi, hai să-i dăm afară pe ăştia tari în gură, dan Şova, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, care ne-au cam arătat înainte de alegeri că vom pierde! Strategie, tată, nu glumă! Aşa cum le-am dat scris că îi va costa aroganţa din turul întâi al prezidenţialelor, le-am prezis şi că vor face bubă pentru că s-au adunat ciorchine în jurul libertăţii oamenilor şi al banilor publici, produşi chiar de electoratul pe care nişte negi ai partidului îl numeau mai ieri adunătură de manelişti şi de cocalari! Am o rezervă în privinţa lui Dan Şova, care mi se pare cumva duplicitar în povestea asta, pentru că ieşirea lui vizavi de Dragnea, imediat după turul II, dădea mai mult a nadă aruncată, tot în interesul lui Ponta, în băltoaca PSD, ca să vadă dacă alţi membri de partid s-ar apleca spre ideea debarcării lui Liviu Dragnea. N-a ţinut, pentru că, întors din Dubai, Ponta a fost adus repede cu picioarele pe plai de păpuşarul lui, care i-a amintit linia cea dreaptă a neo-comunismului: cine nu e cu noi, e împotrivă, rupem, dăm foc, hulim, noi suntem Dumnezeii ţării şi ai partidului! Marian Bădîrci