Tineretul PDL Dolj şi-a ales noua conducere

Adrian Traşcă

Mihai Soare

Mihai Soare, directorul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Dolj, este de astăzi noul preşedinte al organizaţiei de tineret PDL Dolj, iar Adrian Traşcă, şeful de cabinet al prefectului, este secretarul general al formaţiunii.

Consiliul OTPDL Dolj

Dacă în cazul lui Soare a existat un contracandidat, consilierul municipal Doru Marinescu, perdant cu puţin sub 70 de voturi din 218 valabile, Adrian Traşcă a întrunit unanimitatea, el neavând concurennţă. Din consiliul de coordonare judeţean al OTPDL au mai ieşit cu funcţii Laurenţiu Bobeică, prim vicepreşedinte, Răzvan Claudiu, primvicepreşedinte, alţi 10 vicepreşedinţi, dar şi alţi membri care au candidat pentru funcţia de secretar executiv, preşedinte al comisiei de etică etc. Noua echipă are de luptat în primul rând pentru a asigura continuitatea traseului din ultimii şase ani al organizaţiei, care, sub conducerea lui Ştefan Stoica, ajuns între timp şi secretar general al PDL Dolj, a promovat la nivelul Doljului zeci de tineri în funcţii de conducere şi de administrare. Marian Bădîrci