Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat că intenţionează să candideze la alegerile locale din 2012 din partea UNPR. “Este vorba de intenţia mea pentru viitoarea candidatură la Primăria Craiova”, a spus primarul Antonie Solomon. Solomon nu a semnat vreo adeziune pentru UNPR, ceea ce înseamnă că va rămâne primar până la sfârşitul mandatului. Primarul Antonie Solomon deţine în acest moment funcţia de preşedinte al PDL Craiova.
Update
”În ultima perioadă m-am consultat cu foarte mulţi cetăţeni din Craiova, iar concluzia a fost una singură: administraţia locală are nevoie de oameni de cuvânt, care să muncească în interesul cetăţenilor. A trecut vremea populismului şi a politicii de televizor, avem nevoie de soluţii serioase. Din acest motiv, am decis ca la alegerile din 2012 să candidez pentru Primăria Municipiului Craiova din partea UNPR. Există o vorbă românească de care am ţinut cont în toată cariera politică: ‘Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti’. Eu vreau să am alături oameni serioşi, care au servit interesul naţional şi au asigurat stabilitatea politică în România. Îi apreciez pe liderii UNPR pentru că sunt oameni cu mult curaj, care şi-au respectat întotdeauna cuvântul. Cu ministrul Gabriel Oprea am colaborat foarte bine în perioada în care a fost ministru al administraţiei publice şi îl apreciez în primul rând pentru că este om de onoare. În acelaşi timp, îi apreciez pe Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu pentru că sunt adevăraţi oameni de stat, care şi-au demonstrat profesionalismul. Voi pune umărul la consolidarea UNPR şi voi fi în prima linie în bătăliile electorale din 2012. Vă asigur că UNPR va fi surpriza plăcută a alegerilor din Craiova şi va pune multe probleme adversarilor”, se arată într-un comunicat UNPR. Nouapresa