Craiova. Dan Diaconescu, în marş plouat

Întâlnirea programată între şeful Partidului Poporului, Dan Diaconescu, şi susţinătorii echipei de fotbal Universitatea Craiova a fost una plouată şi la propriu, şi la figurat. Adrian Mititelu a părut, de altfel, unicul simpatizant, fiindcă, în rest, puţinii fani ai nu se ştie cui s-au îngrămădit la autografele lui DD. Cele câteva femei mai vocale şi cei doi-trei pensionari decişi să zică şi ei ceva au reuşit cu greu să încropească, la un moment-dat, un “Diaconescu, preşedinte!”, pe trei voci şi o măsură. La ora 14 era programată o conferinţă de presă la sediul PP – DD din strada Naterre şi… cam atât de la vizita lui Diaconescu prin Craiova. Scuzele noastre cititorilor care ar fi vrut, eventual, să afle câteva răspunsuri din conferinţă, însă ne-a fost imposibil să trecem pragul sediului. Nouapresa