Zboară alice la Sadova

Trei persoane din Sadova (Dolj) au ajuns la spital după ce, duminică seara, paznicul unei ferme i-a surprins la furat şi a tras cu o armă de vânătoare cu alice asupra lor. Hoţii ar fi încercat să-i lovească pe cei doi paznici, Radu T. (42 de ani), din Dăbuleni, şi Gheorghe S. (61 de ani), din Caracal, judeţul Olt. “Lucrători ai Poliţiei Dăbuleni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la cabinetul medical din Sadova, s-au prezentat trei persoane care solicită îngrijiri medicale, declarând că asupra lor s-a făcut uz de armă. O echipă complexă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a deplasat la faţa locului, iar din primele verificări a rezultat faptul că, în jurul orei 18, un grup de patru persoane a pătruns în incinta unei ferme, acestea fiind surprinse de paznici în timp ce încercau să sustragă fructe”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.  “Astfel, Gheorghe S. a folosit o armă de vânătoare cu alice, calibru 12 milimetri, trăgând un foc. La dispensarul din Sadova au fost identificaţi Marius R. (34 de ani), Florin R. (25 de ani) şi Andrei V. (19 ani), toţi din comuna Sadova, judeţul Dolj, aceştia prezentând leziuni uşoare, ce nu le-au pus viaţa în pericol”, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Dolj. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de furt, distrugere, respectiv uz de armă fără drept. Nouapresa