Flagrant cu ţigări netimbrate într-o parcare de lângă Slatina

Mai multe persoane au fost surprinse aseară de poliţişti în timp ce făceau tranzacţii cu ţigări netimbrate în valoare de peste 120.000 lei. Cătălin C., de 38 de ani, Simona R., de 34 de ani, ambii din Craiova, şi pe Doru S., 45 de ani, din comuna Cringeni, judeţul Teleorman au fost prinşi în flagrant într-o parcare din apropierea municipiului Slatina. Transportul ţigărilor a fost efectuat cu o autoutilitară şi un autoturism de lux. Cele aproximativ 400.000 ţigarete şi autovehiculele utilizate la transportul acestora au fost indisponibilizate în vederea definitivării cercetărilor. Cătălin C. şi Doru S. au fost reţinuţi şi se află în arestul IPJ Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă. Nouapresa