Craiova. Braconaj la fazani

Un bărbat din Craiova este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept. Poliţiştii din cadrul Biroului Arme Exploziv Substanţe Periculoase şi lucrătorii Postului de Poliţie Podari l-au prins ieri în flagrant pe Liviu L., 34 de ani, din Craiova, în timp ce efectua acte de braconaj cinegetic pe fondul de vânătoare nr. 63, Cernele, aparţinând A.J.V.P.S. Dolj, se arată într-un comunicat IPJ Dolj. Poliţia a ridicat doi fazani împuşcaţi, precum şi o armă de vânătoare cu alice, cal.12, şi 21 cartuşe de acelaşi calibru. Din cercetările efectuate s-a stabilit că suspectul deţine autorizaţie de vânătoare, însă pentru alte specii de vânat decât fazan. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi uz de armă letală fără drept. Nouapresa