Salubrizarea Craiovei ar putea fi scoasă la licitaţie

Curăţenia, în viziunea viceprimarului Sas

Semnalele cum că executivul din Bănie intenţionează să înstrăineze activitatea de salubrizare a oraşului sunt tot mai frecvente în ultima vreme. Ideea a mai fost vehiculată anul trecut, însă până la urmă s-a decis transformarea serviciului public din subordinea primăriei în societate comercială. Bineînţeles, cu acţionar consiliul local. Potrivit surselor, expertiza recent finalizată pentru stabilirea redevenţei pe care SC Salubritate Srl trebuie să o plătească municipalităţii, în schimbul folosirii utilajelor şi a altor bunuri care aparţin consiliului local, a asjuns şi la cunoştinţa unor prestatori puternici în domeniu. Aceştia ar mai fi interesaţi, mai susţin sursele, şi de masterplanul de deşeuri al Doljului, în perspectiva licitării activităţilor de colectare şi transport. Nouapresa