Să râdem cu PDL: “Familică” Dincă, un fel de candidat la primărie

Ultimatumul lansat de şeful PDL Dolj, Radu Berceanu, săptămâna trecută, nu a avut efectul scontat. Vorbesc, evident, de “stabilirea” candidatului PDL pentru Primăria Craiova, care ar urma să aibă loc sâmbătă, în consiliul de coordonare local. Până astăzi, la ora 16, pretendenţii aveau răgaz să-şi depună candidaturile. Procedură scornită pentru a arăta că actualul primar, Antonie Solomon, ar fi pierdut sprijinul organizaţiei PDL din Craiova. Singurul care a muşcat momeala a fost însă chiar Mărinică Dincă, viceprimarul lui Berceanu, fost component al unei echipe de fotbal de juniori din Caracal, dacă nu ştiaţi. Acesta şi-a depus candidatura, după mai multe mese electorale interne, la care au fost chemaţi chiar şi “opozanţii”, membrii PDL care cred că spălătoria în public nu aduce beneficii partidului. Din acest moment, Mărinică Dincă este declarat concurent al lui Solomon, adică terminat politic. P.S. Pentru neavizaţi, Familică vine de la reuşitele viceprimarului în a-şi angaja rudele la primărie şi în serviciile deconcertate. Marian Bădîrci