Frunzăverde s-ar ofili puţin pe la şefia PDL Dolj

Sorin Frunzăverde

Cazanul în care fierbe PDL Dolj după alegerile din Bucureşti a ajuns pe la jumătatea presiunii de explozie. De fapt, la câte zvonuri ondulatorii circulă, nu poţi prevedea dacă respectivul recipient va sări în aer ori se va topi încet, încet… Sunt mai multe variabile… Depinde câţi dintre actualii autonumiţi pedelişti doljeni şi cât de repede vor trece ei la UNPR, fiindcă sunt semnale că unii s-au îmbarcat deja cu o jumătate de vâslă, cât de hotărâţi sunt Radu Berceanu, Vasile Blaga şi ceilalţi teoretic perdanţi în bătăllia cu Udrea-Boc-Băsescu să-şi depună mandatele de parlamentari, ca să le-o tragă celorlalţi la viitoarele alegeri etc. În fine, toată lumea zice aşa: Sorin Frunzăverde, prim-vicepreşedintele PDL, va prelua interimar funcţia de preşedinte PDL Dolj, după ce senatorul Radu Berceanu va fi fost suspendat, până la noi alegeri pentru biroul organizaţiei. Perioadă în care ar urma să fie îndepărtaţi din funcţiile administrative pedeliştii care la acel moment nu vor fi susţinuţi de UNPR sau de Boc. Marian Bădîrci