Spitalul Regional de Urgență Craiova, în 3D

Ministerul Sănătății va prezenta modelul 3D al viitorului Spital Regional de Urgență Craiova, săptămâna viitoare, într-o conferință de presă.
Conform proiectului, SRU va funcționa după un model de operare bazat pe centre clinice, va dispunde de 807 paturi, 19 săli operatorii, 38 de camere pentru servicii de diagnostic și tratament etc.
Clădirea principală a SRU CRAIOVA va avea 8 niveluri: subsol, demisol, parter, 4 etaje și etaj tehnic. Subsolul, demisolul, parterul și etajul 1 sunt dezvoltate pe întreaga amprentă a clădirii. De la etajul 2 până la etajul 4 sunt delimitate cele 5 turnuri de spitalizare iar la etajul 5, în fiecare turn, sunt prevăzute spații tehnice. Suprafața construită desfășurată va fi de 226.427,11 mp (incluzând terasele circulabile și necirculabile). Spitalul va avea 1567 locuri de parcare (1011 exterioare și 556 subterane), iar în proiectare s-a pus accent pe ulizarea energiei din surse regenerabile pentru funcționarea spitalului.
Valoarea totală a proiectului, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, este de 2.847.124.805,37 lei, din care valoarea totală nerambursabilă FEDR este 223.320.500,00 lei.