Proiectul parcării subterane, scos de la naftalină

După ce părea definitiv îngropat, proiectul parcării subterane din centrul Craiovei a revenit după doi ani pe lista de priorităţi a primăriei, a declarat zilele trecute viceprimarul Mărinică Dincă, cel care deţine temporar atribuţiile primarului Antonie Solomon. Dincă nu a specificat ce soluţie va fi aleasă pentru materializarea proiectului, dar a lăsat să se înţeleagă că documentaţia ar putea fi depusă în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare cu solicitare de finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional. Primăria Craiova are deja avizată o listă de investiţii finanţate prin POR, Axa 1, poli urbani de creştere, de circa 100 de milioane de euro. “Trebuie să avem proiecte de rezervă la Planul Integrat de Dezvoltare. Parcarea subterană este unul dintre proiectele importante pe care trebuie să le promovăm şi sperăm să ajungă banii şi pentru acestea. Oricum, trebuie să fim pregătiţi“, a spus viceprimarul craiovean Mărinică Dincă. Parcarea subterană, estimată la 20 de milioane de euro,  a fost proiectată sub părculeţul de la Teatrul Naţional “Marin Sorescu”, pe trei niveluri, cu 1.000 de locuri, pe o arie de 27.000 de metri şi cu un volum de peste 65.000 de metri cubi. În 2008, municipalitatea a încercat varianta concesionării către un partener care să suporte investiţia şi apoi să exploateze parcarea contra unei redevenţe, însă nimeni nu s-a prezentat la licitaţie din cauza condiţiilor impuse. Nouapresa