Poliţiştii comunitari ar putea fi salvaţi. Vrea cineva?

Din Poliţia Comunitară Craiova  ar trebui să plece 219 oameni conform noii organigrame întocmite pe OUG 63 de modificare a finanţelor publice. Ce se va întâmpla cu aceşti oameni? Greu de imaginat pentru cine nu e în locul lor.

Viceprimarul Sas: OK, dar din ce bani?

Nouapresa ridică o dezbatere în acest domeniu, plecând de la exemplul din Târgu Jiu, unde consiliul local a înfiinţat o societate comercială de pază la care e acţionar unic, urmând ca mare parte din poliţiştii comunitari disponibilizaţi să lucreze aici. Am încercat un punct de vedere şi de la autorităţile craiovene. Din executiv am reuşit să-l contactăm pe viceprimarul Teodor Sas. Acesta nu crede însă într-un astfel de proiect. “OK, dar din ce bani?”, a rezumat viceprimarul soluţia înfiinţării unui SRL de ordine şi pază.

Consilierul Badea: Mi se pare o idee excelentă!

“Mi se pare o idee excelentă, în primul rând pentru că salvăm acei oameni. Oricum, consider că aceste disponibilizări nu au nici un fel de acoperire”, este de părere consilierul local PNL Pavel Badea. Acesta crede că o societate comercială în subordinea municipalităţii, pe acest profil, are toate şansele de reuşită, pe lângă că ar rezolva problema şomerilor pe care Poliţia Comunitară este obligată să îi producă

SRL bun la toate

Un SRL de ordine şi pază local ar putea încheia nenumărate contracte de pază, pe care la această oră Poliţia Comunitară nu are voie prin lege să le deruleze. În al doilea rând, multe instituţii şcolare din Craiova beneficiază deja de sisteme de supraveghere care au intrat sau urmează să intre în aria de competenţă a Poliţiei Comunitare. Şi semnalele sunt că şi mai multe vor beneficia de astfel de sisteme în acest an şi în 2011. Pe de altă parte, SRL-ul primăriei ar rezolva şi o parte din problemele cu care o să se confrunte Poliţia Locală, entitatea care în 2011 va lua locul Poliţiei Comunitare. Aceasta trebuie să preia în totalitate şi în exclusivitate, potrivit legii, atribuţiunile de control în domeniile comercial şi urbanistic. Cum vor fi toate acestea acoperite de o poliţie cu 300 de oameni? Şi ce se va alege de familiile celor 219 concediaţi de la Poliţia Comunitară Craiova? Spuneţi-vă părerea pe nouapresa.ro