Consiliul Judeţean Dolj a aprobat astăzi, în ciuda împotrivirii consilierilor PDL, documentaţia tehnico-economică pentru realizarea unei baze sportive moderne în zona Aeroportului din Craiova. Potrivit studiului, investiţia s-ar cifra la trei milioane de euro, din care se vor construi două stadioane de fotbal, cu nocturnă, două terenuri de tenis de câmp şi elementele accesorii: utilităţi, zone antrenament, parcări, clădiri etc. Deşi proiectul de astăzi defineşte numai un punct de pornire pentru fazele următoare, mai mulţi consilieri judeţeni PDL au declarat că este inoportun, pentru că urgenţele judeţului sunt altele: asfaltare, alimentare cu apă etc. Nouapresa