Craiova. Jumătate de oraş, bătaia de joc a muncitorilor de la pasaj

Avaria din centrul Craiovei, din cauza căreia o jumătate de oraş a rămas fără apă sau cu apă nefolosibilă, a fost provocată de muncitorul de pe excavator. Potrivit martorilor, acesta ar fi rupt pur şi simplu ţeava în timpul manevrelor. Unul dintre martori povesteşte că a intrat în şantier pentru a le cere muncitorilor să repare ce au stricat sau să-şi anunţe şefii, pentru a se lua măsuri. “Nu am avut cu cine să mă înţeleg, mai ales că puţeau a alcool. A venit cineva, cred că un şef, şi le-a dat împrăştierea. Am înşeles că autorităţile au aflat târziu şi de aceea apa a fost oprită abia noaptea”, a spus martorul. Întrebaţi dacă i-au verificat pe muncitorii care au lucrat în şantier în acea după-amiază, eventual cu fiola, reprezentanţii primăriei au ridicat din umeri. “Nu au fost verificaţi, dar, din câte ştim, avaria s-a produs după plecarea lor”, a spus Laurenţiu Diaconu, directorul Zonei Metropolitane Craiova. Şeful Companiei de Apă Oltenia SA, Doru Buruiană, a confirmat astăzi că toate informaţiile culese în ultimele două zile conduc către acelaşi scenariu: un “Dorel” aburit rău de alcool a forfecat conducta. “Am aflat şi eu aseară”, a spus directorul Comapniei de Apă Oltenia SA. De lucrările de apă şi canalizare din şantierul pasajului suprateran răspunde firma Erpia SA, care, la rândul său a subcontractat firmei Verta-Tel, nimeni alta decât societatea care, în urmă cu câţiva ani, reuşea să înfunde canalizarea de pe bulevardul Nicolae Titulescu şi ai cărei angajaţi le interziceau ziariştilor să fotografieze “rezultatul” muncii lor. Marian Bădîrci