Directoraşii şi şefii de servicii delegaţi anul trecut, la reorganizarea aparatului Primăriei Craiova, vor afla în curând ce punctaje au obţinut la practică. În aceste condiţii, având în vedere că perioada de interimat este pe sfârşite, unii dintre ei nu vor mai fi renumiţi în funcţii. Potrivit primarului Antonie Solomon, şefii sunt evaluaţi zilnic, aşa cum s-a întâmplat de altfel de la începutul mandatului său de primar. “Nu m-a intersesat niciodată cine i-a numit pe aceşti directori. Şi eu, când am obţinut prima dataă mandatul de primar, am păstrat directorii pe care i-am găsit în primărie, cel puţin până la momentul la care s-a dovedit că unii nu fac faţă. Şi acum e la fel”, a declarat astăzi primarul Craiovei, ca răspuns la întrebările ziariştilor. Trebuie menţionat că foarte multe dintre schimbările ordonate de viceprimarul Mărinică Dincă, atât la regii, cât şi la direcţii, în absenţa primarului Solomon, nu şi-au găsit nici până azi utilitatea. Marian Bădîrci