Amenda de care sunt pasibili agenţii comerciali care nu indică preţul unui produs destinat vânzării către consumatori poate ajunge la 2.500 de lei, potrivit unui act normativ adoptat astăzi de guvern. Până acum, pentru aceeaşi abatere, amenda maximă era de 100 de lei. De asemenea, în cazul produselor alimentare şi textile, se modifică sancţiunile cu privire la marcarea compoziţiei acestora, amenzile urmând să fie cuprinse între 1.000 de lei şi 10.000 de lei. “Aceste produse aduceau atingere intereselor consumatorului. În acelaşi timp, sancţiunile pe care noi le aplicam sau care erau prevăzute în actele normative erau mult disproporţionate în minus faţă de importanţa şi faţă de gravitatea acţiunii. Aceste amenzi au fost majorate astfel încât agenţii economici să fie descurajaţi în a mai practica asemenea metode” a precizat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu. Tot astăzi, a fost modificat termenul pentru dispunerea măsurilor de încetare a practicii ilicite care afectează interesele colective ale consumatorilor, de la 30 de zile la 20 de zile calendaristice. Astfel, autoritatea administrativă va dispune măsurile şi/sau sancţiunile contravenţionale prevăzute de reglementările legale, în termen de maxim 20 de zile de la data primirii sesizării din partea organismelor abilitate. “Dacă până acum, de multe ori, consumatorul ajungea în instanţele de judecată, termenele de foarte multe ori se prelungeau, acum acest termen este de maxim 20 de zile. Deci, în aceste 20 de zile agentul economic este obligat să elimine practica comercială reclamată”, a mai spus Cerbulescu, potrivit gov.ro. Nouapresa