18.000 de metri pătraţi de gropi în asfaltul Craiovei

Primăria Craiova a finalizat inventarul gropilor din străzi. Ce-a ieşit la măsurători este de domeniul fantasticului: 18.000 de metri pătraţi de asfalt găurit. Şi asta numai după inventarierea craterelor adevărate, nu şi a micilor denivelări. Grav este că, deocamdată, municipalitatea nu poate interveni pentru astuparea gropilor, fiindcă nu a contractat încă lucrările. Primăria a încercat să se arunce la un acord-cadru de 3.000 de miliarde de lei vechi, pe patru ani, însă licitaţia a fost anulată pe motive de nelegalitate. Acum administraţia iese pe piaţă cu un contract mai mic, de 100 de miliarde de lei vechi, pentru lucrările urgente. Marian Bădîrci