Instituţiile publice şi agenţii economici din Craiova ar putea plăti mai puţin pentru ridicarea gunoiului dacă îşi selectează deşeurile. Serviciul Public de Salubritate Craiova vine cu o ofertă de tarif local de 27 de lei pentru un metru cub de deşeuri, cu condiţia ca acestea să fie depozitate selectiv, fiecare tip în coşul rezervat. “Dacă propunerea va fi aprobată de consiliul local săptămâna viitoare, vom întocmi acte adiţionale la contractele deja în vigoare pentru tariful stimulativ. După aceea, cine selectează gunoiul plăteşte 27 de lei pe metru cub, iar cine îl depozitează la grămadă plăteşte tariful normal, de 43 de lei pe metru cub”, a precizat directorul Salubrităţii, Sorin Ciobanu. Acesta a mai spus că, în octombrie, tariful general, de 43 de lei, ar putea fi majorat la 47 de lei pe metru cub. Nouapresa