Încă trei zile fără apă de la Hidroconstrucţia SA

Mii de craioveni din cartierele Brestei şi Faţa Luncii vor rămâne fără apă potabilă mai multe ore în zilele de luni, miercuri şi vineri, a anunţat Compania de Apă “Oltenia” SA. Întreruperile sunt cauzate de lucrările de cuplare-decuplare ale reţelelor pe care le execută Hidroconstrucţia SA.“Vă informăm că în săptămâna 18 octombrie – 25 octombrie 2010 vor avea loc lucrări de cuplare/decuplare a conductelor. Lucrările vor fi efectuate la solicitarea S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., antreprenorul general al lucrărilor de reabilitare a reţelei publice de alimentare cu apă potabilă în Municipiul Craiova, cu ocazia finalizării lucrărilor de reabilitare /restructurare a reţelei publice de apă potabilă, prevăzute în cadrul programului ISPA. Lucrările menţionate se vor desfăşura astfel:
a) În ziua de luni 18 octombrie 2010_ se vor efectua manevre de cuplare/decuplare de conducte, cu întreruperea alimentării cu apă potabilă,
între orele11:00 – 16:00, în Cartierul Faţa Luncii, zona cuprinsă între Strada Fulger, Strada Râului şi Bulevardul Ştirbei Vodă;
b) În ziua de miercuri 20 octombrie 2010_ se vor efectua manevre de cuplare/decuplare de conducte, cu întreruperea alimentării cu apă potabilă,
între orele 10:00 – 15:00, în următoarele cartiere: Faţa Luncii, zona cuprinsă între Strada Fulger, Strada Râului şi Bulevardul Ştirbei Vodă; Brestei, de la intersecţia cu Strada Râului, până în Cartierul Cernele.
c) În ziua de vineri 22 octombrie 2010_ se vor efectua manevre de cuplare/decuplare de conducte cu întreruperea alimentării cu apă potabilă,
între orele 10:00 – 15:00, în următoarele cartiere: Faţa Luncii, zona cuprinsă între Strada Fulger, Strada Râului şi Bulevardul Ştirbei Vodă;

Atenţionăm utilizatorii de apă potabilă din zonele menţionate că, datorită manevrelor de golire şi umplere a reţelei publice de distribuţie a apei potabile, ocazional, se pot produce modificări ale calităţii apei potabile din punct de vedere al turbidităţii şi culorii. La apariţia acestor fenomene se va evita consumul de apă potabilă, până la limpezirea apei. Compania de Apă Oltenia S.A, prin Laboratorul de analiză a apei potabile, va monitoriza permanent calitatea apei după repunerea în funcţiune a reţelei publice de distribuţie. Ne cerem scuze pentru eventualele neajunsuri şi vă mulţumim pentru înţelegere”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Oltenia. Nouapresa