Craiova. Solomon merge pe mâna Ford

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a vizitat astăzi uzina Ford, la invitaţia preşedintelui Ford România, Jan Gijsen. După discuţiile cu oficialul Ford, Solomon a declarat că producătorul de automobile va avea un rol important, dacă nu cel mai important, în economia Craiovei şi nu numai. “Cred in continuare în capacitatea companiei Ford de a deveni principala forţă economică din regiunea Olteniei, care va conduce nu doar la scăderea şomajului, dar şi la creşterea veniturilor la bugetul local”, a spus primarul Craiovei. Preşedintele Jan Gijsen i-a comunicat primarului Antonie Solomon că, la nivelul lunii octombrie 2011, valoarea investiţiei Ford la Craiova se ridica la aproximativ 500 de milioane de euro, urmând ca, până la sfârşitul primului trimestru al anului 2012, să mai fie investite 175 de milioane de euro. În aprilie 2012, Ford va demara la Craiova producţia noilor motoare de 1 litru Ecoboost, în trei cilindri, la o frecvenţă de 300.000 de unităţi anual. Tot anul viitor va demara şi producţia modelului B-Max, la o capacitate de 120.000 de unităţi pe an. Cei doi oficiali au luat în discuţie şi infrastructura rutieră, componentă vitală pentru producţia Ford la Craiova. “Ceea ce depinde de noi, la nivelul infrastructurii locale, vom face şi vom iniţia în continuare demersuri pentru a introduce Craiova pe harta autostrăzilor şi a drumurilor expres”, a spus primarul Solomon. Nouapresa