Festivalul de film „Lumina verde”, manifestare de promovare a filmului documentar pe problematica de mediu, desfăşurată la Craiova în perioada 1 – 3 iunie, s-a încheiat cu decernarea de diplome tuturor elevilor şi profesorilor implicaţi.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa apreciează proiectul ca pe un succes. “Sunt foarte bucuros că sunt implicaţi atât de mulţi tineri în acest proiect, iar cadrele didactice au fost de asemenea foarte implicate”, a afirmat Prioteasala festivitatea de premiere. Festivalului filmului documentar “Lumina verde” a fost organizat de Consiliul Judeţean Dolj, în parteneriat cu Facultatea de Horticultură – Departamentul Biologie, Facultatea de Ştiinţe Sociale – Departamentul Geografie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Casa Corpului Didactic Dolj, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Craiova, Centrul Judeţean de Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, Grupul Şcolar „Matei Basarab” Craiova şi Colegiul Naţional „N.Titulescu. Nouapresa