Boştinaru, raportor european pentru Fondul de Coeziune

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European, a fost numit raportor al PE pentru noul regulament privind Fondul de Coeziune pentru perioada 2014-2020. Fondul de Coeziune reprezintă, alături de Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi de Fondul Social European, reprezintă una din sursele de finanţare ale politicii de coeziune a Uniunii Europene. Victor Boştinaru a afirmat că este esenţial ca noua politică de coeziune să fie bazată pe norme clare, simple şi armonizate, în scopul maximizării utilizării de către beneficiari, în special în acele state membre, cum ar fi România, unde asistenţa din partea politicii de coeziune este foarte necesară. “Transportul şi mediul sunt elementele cheie pentru ţara mea şi pentru UE în general, având în vedere că vorbim despre sectoarele care au o dimensiune transnaţională. Aştept cu nerăbdare să am o cooperare strânsă şi fructuoasă cu Consiliul. În acelaşi timp, având în vedere rolul pe care Fondul de Coeziune îl joacă astăzi şi importanţa şi mai mare pe care o va avea în viitor, într-o perioadă de criză economică şi financiară, în anumite aspecte, atât eu cât şi Parlamentul European vom adopta o poziţie absolut determinată. Pentru noi este esenţial ca valorile de bază ale politicii de coeziune să fie menţinute şi respectate şi ca statele membre, în special cele mai sărace, să fie capabile să reducă în mod concret decalajele de dezvoltare”, a spus proaspătul raportor european. Nouapresa