Insolvenţa, la 90 de zile de neplată

Debitorii vor fi consideraţi prezumtiv insolvenţi dacă nu au plătit datoria faţă de creditori în termen de 90 de zile de la data scadenţei.  Legea procedurii insolvenţei, care prevedea un temen de 30 de zile, a fost modificată prin Legea 169 din 2010. Pe cale de consecinţă, creditorul va putea deschide procedura insolvenţei faţă de debitor numai în cazul în care creanţa este exigibilă de mai mult de 90 de zile şi numai dacă suma datorată este mai mare, potrivit noilor reglementări, de 45.000 de lei. Nouapresa