Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, ieri, pentru a cincea oară procesul în care europarlamentarul PSD Claudiu Manda este judecat pentru fapte asimilate infracțiunilor de corupție. Potrivit încheierii judecătorilor ÎCCJ, asupra unui alt inculpat din dosar, fostul șef al AJOFM Dolj, Marius Simcelescu, este menținută măsura asiguratorie a sechestrului, dispusă de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa sumei de 315.850 lei. A treia persoană implicată în desfășurarea evenimentelor invocate de DNA, Marin Ion, fostul primar din Bratovoești, a fost deja condamnat: „Prin sentința penală nr. 462 din 29.10.2020, definitivă prin neapelare la data de 16.11.2020, Tribunalul Dolj a admis acordul de recunoaștere a vinovăției menționat și l-a condamnat pe inculpatul Marin Ion la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat”.
Claudiu Manda a fost trimis în judecată în urmă cu un an, sub acuzația de folosire a influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Acesta ar fi intervenit pe lângă Marius Nicolae Simcelescu – acuzat de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul – la data faptei șef al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, să să se implice în soluționarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești (Dolj), lucru pe care directorul instituției l-ar fi făcut prin încălcarea legii.
„Intervenția inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj. Aceasta, în condițiile în care anterior, a avut loc un control desfășurat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiții esențiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social”, au arătat procurorii DNA.
În urma discuției purtate în data de 05 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acționat contrar dispozițiilor legale și ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuției, respectiv 05-29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat și în baza căruia au fost șterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale. Ca urmare, AJPIS DOlj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperați de la cele 59 de persoane menționate procesul-verbal de control al AJPIS DOlj și în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit. AJPIS Dolj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 315.850 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin fapta inculpatului Simcelescu Marius-Nicolae”, a comunicat DNA.