Craiova. Muzeul Olteniei, restaurat

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a participat, miercuri, la recepționarea lucrărilor de „Consolidare, Restaurare și Modernizare la secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei” din Craiova, care au fost executate în cadrul unui proiect european în valoare de peste 26 milioane de lei. Clădire emblematică a municipiului Craiova, Muzeul Olteniei – Secția de Istorie-Arhologie se află între primele cinci muzee ale României, potrivit președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, care a mai afirmat că lucrările de reabilitare, care au durat 20 de luni, au salvat de la dispariție o clădire de patrimoniu național, grav afectată după cutremurul din 1977. „Astăzi, este cu adevărat o zi istorică pentru că ne vom raporta la această zi mulți ani de acum înainte. Deși toată lumea știe despre Muzeul Olteniei, azi putem spune că avem de-a face cu o clădire nouă. Intervențiile care s-au făcut în această clădire, sălile care s-au câștigat prin reamenajarea incintelor care existau, detaliile și finisajul la care s-a ajuns, implicarea absolută a unei echipe extraordinare face ca astăzi să fie redat circuitului cultural un muzeu care, cu siguranță, este în primele cinci din România. Această clădire a suferit enorm la cutremur și ar fi trebuit să fie dărâmată. Ea a rămas în picioare, în unele locuri susținută de tencuială, iar în momentul în care s-au început lucrările de reabilitare ale clădirii s-a descoperit că nu avea fundație. Sunt foarte mândru că după 20 de luni de lucru am reușit să redăm Craiovei o clădire extraordinară, o emblemă a municipiului nostru. Practic am salvat de la dispariție un monument arhitectonic, respectiv fosta școală de fete «Madona Dudu». Modul în care s-a finalizat acest edificiu este peste așteptările mele și pot spune că este peste multe dintre cele pe care le vedeți în afara țării. Făcând parte dintr-un complex muzeal împreună cu cel mai vechi edificiu civil din România, respectiv Casa Băniei, această clădire realizată pe fonduri europene, alături de cealaltă investiție pe care o avem la Muzeul de Artă, ne fac pe noi craiovenii să fim mândrii că deținem clădiri așa cum au orașele cu tradiție ale Europei”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Marilena Bogheanu, a declarat că, odată cu tăierea panglică inaugurale, Muzeul Olteniei – Secția de Istorie-Arheologie este primul proiect finalizat și recepționat în cadrul Programului Operațional Regional pe Domeniul 5.1. – „Reabilitarea monumentelor istorice și a clădirilor de patrimoniu”. „Consiliul Județean Dolj este instituția fanion și campion în cadrul Programului Operațional Regional. Vreau să felicit conducerea Consiliului Județean Dolj și pe președintele Ion Prioteasa pentru managementul performant al acestei instituții”, a spus Marilena Bogheanu, directorul ADR Sud-Vest Oltenia. La rândul său, directorul Muzeului Olteniei, Mihai Fifor, a spus: „Muzeul Olteniei, așa cum îl vedem noi astăzi, este povestea unui proiect de succes. Povestea începe în anul 2005 atunci când plafonul uneia dintre sălile de expoziție se prăbușea. Ne-am speriat foarte tare și am venit la domnul președinte Ion Prioteasa căruia i-am spus: «domnule președinte, muzeul acesta cade!». A venit comisia de cultură, am făcut un tur de muzeu și au plecat lămuriți. A urmat în 2006 o expertiză tehnic, în 2007-2008 studiul de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție, depunerea proiectului la Direcția de Afaceri Europene a consiliului județean, iar apoi semnarea contractului de finanțare. A fost o bătălie cu timpul, pentru că fiecare zi care trecea era o zi de coșmar, pentru că o mișcare mai puternică și clădirea era la pământ. Asta ne spunea expertiza tehnică realizată în 2006. Orice om ar fi închis muzeul și ar fi trimis oamenii acasă, până în momentul reabilitării. Nici un alt președinte de consiliu județean din această țară nu ar fi purces la o astfel de investiție. Luați țara la pas și o să vă convingeți de acest lucru. Suntem județul cu cea mai mare investiție în cultură”, a declarat directorul Muzeului Olteniei, Mihai Fifor. La Muzeul Olteniei se găsesc peste 230.000 de piese dintre care 718 sunt clasate în categoria Tezaur, iar în categoria Fond sunt clasate 268 de piese. Pe baza unui patrimoniu cultural divers și valoros, muzeul reconstituie într-o viziune modernă destinul istoric al Olteniei, contribuția acestei provincii la renașterea națională și la făurirea României Mari. În Muzeul Olteniei se găsesc numeroase documente, piese de mobilier, obiecte decorative, tablouri, arme, costume, care au fost lăsate prin testament, donații, achiziții și obiecte personale care au aparținut unor mari personalități precum: Iancu Jianu, Costache Romanescu, Mihail Kogălniceanu, Teodor Aman, Traian Demetrescu, Alexandru Macedonski, Nicolae Romanescu sau Nicolae Titulescu.