Craiova. Vagoane de peşte congelat, fără documente de livrare

Poliţiştii de la Serviciului de Investigarea Fraudelor, cu sprijinul Brigăzii de Combaterea a Criminalităţii Organizate, au dispus confiscarea a 20 de tone de peţşte congelat, după ce au constatat că marfa urma să fie livrată fără documente legale unui complex comercial din Craiova. Potrivit poliţiei, şoferul autotractorului cu care era transportată marfa, Marian L., de 32 ani, angajat al unei firmei din Bucuresti, cǎreia îi aparţinea mijlocul de transport, a declarat iniţial cǎ marfa provenea din Ungaria şi urma sǎ fie descǎrcatǎ în complexul craiovean. Ulterior, şoferul a prezentat documente de vânzare a mǎrfii din care rezulta cǎ întreaga cantitate de peşte a fost vândutǎ de cǎtre o societate comercială din Iaşi către o alta din Budapesta, unde urma să fie descărcată. Numai cǎ marfa nu a mai ajuns la destinaţia legalǎ, iar pentru vânzarea acesteia către societatea din Craiova nu existau documente legale. “Faţă de agentul economic din Iasi a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu 20.000 lei amendă, fiind dispunsǎ şi confiscarea cantitǎţii de aproape 20.000 kg peşte congelat, în valoare de 30.430 Euro. Cercetările vor fi continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a circuitului mărfurilor, precum şi identificarea tuturor persoanelor implicate în iniţierea şi derularea unor operaţiuni comerciale ilegale, urmând a fi luate măsuri în consecinţă”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj. Nouapresa