Lale, Elvis, Boabă, Cântar şi alţii, cercetaţi pentru clonare de carduri


Procurorii DIICOT Craiova au stabilit că Jianu Aurel Eugen, zis “Gorila” sau “Relu”, Muchie Marinel, zis “Spirache”, Camen Vică Stelian, Florea Iancu Ovidiu, Cotoc Viorel, Popescu Adrian, Teodor Sorin, zis “Periuţă”, Tiron Laurenţiu Mirel, Tiron Daniel Cosmin, Gherganu Radu Ionel, împreună cu alţi suspecţi, au produs şi au achiziţionat aparatură de skimming pe care o amplasau pe POS-uri, în special în magazinele din Italia, Olanda, Franţa şi Spania. Astfel, ei copiau fraudulos datele de identificare a mijloacelor de plată electronice utilizate de posesori. Apoi, cu ajutorul datelor obţinute erau produse mijloace de plată electronică false, cu ajutorul cărora sunt extrase mari sume de bani din conturile titularilor, operaţiunile fiind efectuate de regulă în Columbia, Republica Dominicană, S.U.A. sau Mexic. “O parte din banii astfel obţinuţi în străinătate sunt trimişi în ţară prin intermediul serviciilor de transfer internaţional de bani, pe numele altor persoane sau prin curieri. De asemenea, s-a constatat că membrii acestui grup infracţional organizat obişnuiesc să investească aceste sume de bani în metale şi/sau pietre preţioase, automobile de lux ori alte bunuri mobile de valoare, în scopul de a le ascunde originea ilicită, pe care le transferă apoi în România, unde sunt vândute sub preţul de achiziţie”, se arată într-un comunicat DIICOT. Procurorii au mai stabilit că învinuiţii Camen Cosmin, zis “Lale”, Pară Ilie, zis „Elvis”, Vanghelie Traian Gabriel, Stănescu Nicolae, zis “Boabă”, Gherganu Radu Ionel, Petrovici Marcel Ionuţ, zis “Cântar”, Văcuţă Sidonia Florentina, Cîţă Narcis Florin, Ionescu Cosmin Ştefan, zis „Beni”, şi Sanda Ştefăniţă, zis “Pepa „ sau „Calu”, s-au constituit într-un grup infracţional organizat având ca obiect retragerile frauduloase de numerar, amplasând dispozitive artizanale de copiere a datelor de pe card-uri bancare la ATM-uri şi clonând aceste card-uri. “În acest mod membrii grupării au efectuat în perioada 25 octombrie 2009 – 07 noiembrie 2009 mai multe retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri de pe raza municipiilor Bucureşti şi Craiova, totalizând aproximativ 200.000 lei (50 000 euro). În total, cele două grupări ar fi produs fraudulor circa 300.000 de euro. Nouapresa